Simona Bucura Oprescu – funcție importantă în cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei!

0

Sunt onorată de faptul că în cadrul celei de-a 47-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), care s-a desfășurat între 6 și 9 iulie la Kigali, în Rwanda, am fost realeasă în funcția de membru al Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare.

În cadrul celor 3 zile de lucrări au avut loc dezbateri, dar și organizarea de alegeri pe mandate pentru o perioadă de doi ani, atât pentru funcţia de preşedinte al #APF, cât şi pentru toate funcţiile din cadrul organizaţiei.
Delegaţia Parlamentului României la APF a fost condusă de președintele acesteia, domnul deputat Florin Alexandru Alexe, căruia îi mulțumesc pentru sprijin și dedicare.
Francofonia înseamnă 300 de milioane de oameni răspândiți pe cele cinci continente care împărtășesc o limbă comună – franceza, iar în cei 10 ani de când fac parte din familia Grupului parlamentar de #prietenie cu Republica Franceză am acţionat în repetate rânduri pentru strângerea relaţiilor de colaborare, pentru schimbul de idei şi întărirea relaţiilor administrative şi comerciale.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata