Sistem de 3 găuri negre supermasive, descoperit recent de astronomi

Un grup internațional de astronomi a descoperit un sistem de trei găuri negre supermasive, într-o galaxie aflată la 4 miliarde de ani lumină depărtare de Terra. Potrivit oamenilor de ştiinţă, masa găurilor negre o depășește de câteva miliarde de ori pe cea a Soarelui.

„Sistemele cu multiple găuri negre supermasive sunt rare”, a declarat, cu ocazia anunţului descoperirii, astronomul Ian Heywood, din cadrul asociației științifice CSIRO (Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation) din Australia, relatază EFE, potrivit agerpres.ro.

Majoritatea galaxiilor mari din univers, inclusiv Calea Lactee, au în centrul lor o gaură neagră supermasivă. Modelele teoretice de evoluție a galaxiilor indică faptul că o galaxie mare se formează din ciocnirea a două sau mai multe galaxii mai mici. În concluzie, în Univers ar trebui să existe numeroase structuri care conţin mai mult de o gaură neagră supermasivă. Recenta descoperire este cu atât mai importantă cu cât susține această teorie.

Sistemul de trei găuri negre a fost descoperit de o echipă de cercetători condusă de Roger Deane, de la Universitatea Cape Town, Africa de Sud, prin intermediul a patru observatoare internaționale interconectate, care operează ca un telescop puternic. Potrivit lui Heywood, din cercetări rezultă că există posibilitatea ca „una dintre găurile negre să fie expulzată din sistem astfel încât celelalte două să se așeze pe o orbită mai stabilă și eventual să se unească”. Descoperirea va ajuta la înțelegerea modului în care găurile negre se îmbină și influențează evoluția galaxiilor, a mai spus astronomul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.