Șoferi de autobuze-amendați de polițiști! Nereguli grave!

0

Șoferi de autobuze-amendați de polițiști! Nereguli grave! Polițiștii rutieri argeșeni au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 31 ianuarie, acțiuni pentru verificarea transportului rutier de persoane. Aceasta face parte din cadrul unor acțiuni planificate pe mai multe paliere, pe întreg parcursul săptămânii, având drept scop creșterea gradului de disciplină în respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

CITEȘTE ȘI: REVOLTĂTOR! ELEV UMILIT ȘI BĂGAT CU CAPUL ÎN WC-UL ȘCOLII! COLEGII AU FILMAT TOTUL!

Astfel, au fost verificate deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie, cu opririle aferente. De asemenea, polițiștii au acționat pentru respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane.

În urma abaterilor constatate la normele de circulație, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 12.000 de lei. Totodată au fost aplicate măsurile complementare de retragere a unui certificat de înmatriculare și a unui set de plăcuțe de înmatriculare.

Șoferi de autobuz încălcau legea

În cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, pe DN 73, pe strada Calea Câmpulung, un bărbat de 51 de ani, din Mioveni, care conducea un autobuz, cu care efectua transport public de persoane și nu a respectat obligația de a nu opri pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație.
De asemenea, conducătorul autovehiculului nu a respectat obligația de a avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv licență de traseu și caietul de sarcini.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de aproximativ 2.000 de lei, conform prevederilor H.G. 69/2012, privind condițiile pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, pe DN 73, pe strada Calea Câmpulung, un bărbat de 50 de ani, din comuna Lerești, care conducea un autobuz, cu care efectua transport public de persoane și nu a respectat obligația de a nu opri pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de aproximativ 2.000 de lei, conform prevederilor H.G. 69/2012, privind condițiile pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Cu telefonul la ureche și fără centură transporta călători

Tot în cadrul acțiunii de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, pe b-dul Nicolae Bălcescu din Pitești, un bărbat de 35 de ani, din Pitești, care conducea un microbuz, fără a purta centura de siguranță și în timp ce vorbea la telefon, fără a folosi dispozitiv de tip mâini libere.
De asemenea, conducătorul autovehiculului nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare, microbuzul nu avea polița de asigurare privind răspunderea civilă auto valabilă, înmatricularea era suspendată, valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, iar anvelopele erau uzate.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amenzi în valoare de aproximativ 2.000 de lei, conform prevederilor O.UG. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. Îndemnăm conducătorii auto la responsabilitate, să respecte normele rutiere în vigoare, pe ceilalți participanți la trafic și indicațiile polițiștilor.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata