Sofianu a ieșit din amorțeală: Vrea șefia PNL Argeș!

Nici nu se răci bine cerneala de pe buletinele de vot de la Parlamentare, că, așa cum e moda pe la PNL, se și treziră unii că-i vor capul dar și funcția lui Adrian Miuțescu. Nu intrăm noi în problemele lor politice, că nu e treaba noastră, dar chiar nu putem să nu remarcăm că, la fel ca într-un film de mâna a doua, cel cu gura cea mai mare și cu pretențiile ăle mai multe, e taman Narcis Sofianu, prieten de nădejde dintotdeauna al PSD și fost candidat la primăria Pitești în 2016. Atunci a scris cea mai horror pagină din istoria PNL Argeș obținând fabulosul scor de 10,88%  la fotoliul de primar și reușind să tragă partidul după el până la uimitorul scor de 14,45%.

Cu Sofianu în partid, cine mai avea nevoie de adversari ai PNL?

Sofianu a făcut crunt anticampanie lui Sorin Apostoliceanu la tura actuală de locale și, cu toate acestea, candidatul liberal din acest an a obținut 26,03% adică semnificativ mai mult decât dublu, iar partidul a obținut 28,37% cu toate că Narcis Sofianu a fost printre cei care a lovit propriul partid și pe candidatul liberal pe la toate posturile locale de televiziune, prin presă și mai ales prin acea zonă, mică ce-i drept, din partid pe care încă o influențează.

Acum, cel mai slab candidat al PNL vrea….președinția PNL Argeș. Mai rămâne ca alături de Sofianu să apară Perianu, amintindu-ne de celebrul cuplu Farfuridi și Brânzovenescu și de…„de-ale lui Caragiale”. Curat murdar, moncher! Curat murdar!

 

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.