Soțul Niculinei Stoican, la închisoare!

Cunoscuta cântăreață de muzică populară, Niculina Stoican, a primit o lovitură dură din partea autorităților.

Soțul ei, Vasile Stănescu, a primit șase ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, într-un proces în care a fost implicat și Genică Boerică, un controversat om de afaceri craiovean, dar și alte câteva persoane.

Potrivit ziarulring.ro, soțul fostei prezentatoare a emisiunii „Te vreau lângă mine” a fost deja încarcerat de câteva zile.Potrivit rechizitoriului în acest dosar, în perioada iunie 2001 – iunie 2003, în diverse forme de participaţie penală şi prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpaţii ar fi solicitat şi obţinut de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj suma de 13,6 milioane de lei noi.

O prezență destul de activă pe pagina de Facebook, Niculina nu a mai postat nimic de câteva zile, semn că  suferă extrem de mult că cel cu care este de mai bine de 20 de ani și cu care are un fiu își va petrece următorii ani în spatele gratiilor

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.