SPORT. Două proiecte pilot demarează la Pitești

Vizită la nivel înalt ieri, la Primăria Pitești. Președintele Asociației Capitalelor Europene ale Sportului (ACES), Gianfranco Lupatelli, a vizitat municipiului căruia i-a acordat, la finele anului trecut, titlul ”Pitești – oraș european al sportului în 2013”. La întâlnirea cu liderul Sportului European au fost prezenți și Carmen Tocală – secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Ion Bîrlădeanu – președintele Federației Române de Caiac Canoe și reprezentanții structurilor sportive din Pitești, alături de primarul Tudor Pendiuc. În cadrul discuțiilor, Carmen Tocală a anunțat că intenționează ca două proiecte sportive pilot să fie demarate la Pitești, respectiv ”Sportul – zid împotriva indiferenței”, proiect ce va avea faza pilot în luna mai și ”30 de minute de mișcare pentru copii”, proiect ce urmează să se desfășoare săptămânal în fiecare școală. În urma raitei date la bazele sportive din municipiu, reprezentanții ACES s-au declarat mulțumiți de calitatea acestora, dar și de multitudinea competițiilor sportive organizate la Pitești, competiții care promovează, în special, sportul de masă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.