Sport pe scurt

Doi suspendaţi, doi accidentaţi, dar va reintra Emil Dică
Pentru meciul de la Baia Mare, antrenorul Flavius Stoican se înfruntă cu probleme de lot în alcătuirea primului 11. Astfel, fundaşul central  Olteanu şi mijlocaşul Boboc sunt în stare de suspendare pentru cumulul de cartonaşe galbene, iar Neaga şi Mărgăritescu nu sunt refăcuţi după accidentări. Marius Pasăre are şi el probleme medicale şi deocamdată este incert pentru partida din ultima etapă. În schimb, va reintra mijlocaşul Emil Dică, cel care poate fi „creierul” de la construcţia jocului formaţiei antrenate de Stoican.

Vor veni jucători portughezi la CS Mioveni!
În aceste zile sunt în probe la CS Mioveni trei jucători bulgari, dar sunt şanse destul de mici să fie opriţi pentru a fi legitimaţi. Pentru a întări lotul de jucători, conducerea clubului va aduce în probe fotbalişti portughezi, care au cu totul alt statut decât cei bulgari. În perspectiva returului, pentru CS Mioveni partida cu Maramureş Baia Mare are o importanţă deosebită, întrucât cu o eventuală victorie altele vor fi aspiraţiile la un loc fruntaş, şi atunci aducerea jucătorilor din Portugalia va fi decisivă pentru viitorul imediat al echipei.    

„Este păcat de <copiii> de la F.C. Argeş“
Maniera în care arbitrul Ionuţ Coza din Cernica a condus meciul F.C. Olt – F.C. Argeş nu poate fi uşor uitată de cei care au văzut la faţa locului „japca” la care alb-violeţii lui Iulian Crivac au fost supuşi. Prezent la meci, Vasile Popa, fost jucător al Argeşului, era de-a dreptul scandalizat de felul în care F.C. Argeş a fost arbitrată la Slatina. „Aşa ceva de mult n-am mai văzut… Cum pot fi delegaţi astfel de arbitrii care n-au nimic comun cu spiritul de dreptate, de fair play? Este mare păcat pentru fotbal, dar şi pentru jucătorii tineri care nu înţeleg cum şi de ce sunt furaţi. Păcat de eforturile lor. La Slatina, F.C. Argeş a jucat bine, <copiii> şi-au dat viaţa pe teren, dar au pierdut cu 0 – 2, de parcă au fost mult mai slabi decât adversarii lor. Astfel de arbitrii ca cel de la meciul cu F.C. Olt, n-au ce căuta în fotbal”, spunea Vasile Popa.

Păzea, vine Măciuca la F.C. Argeş!
Sâmbătă de la ora 11.00 pe stadionul „Nicolae Dobrin”, F.C. Argeş va juca în ultima etapă a turului cu una din revelaţiile campionatului, Damila Măciuca. Echipa pregătită de Eric Lincar şi patronată de cei trei fraţi Niţă, a pierdut cu totul surprinzător etapa trecută pe teren propriu cu vecinii de la CSM Rm. Vâlcea cu 0 – 1, iar acum vine să recupereze punctele. Damila Măciuca a pierdut primul meci în acest campionat la Mioveni, unde jucat din postura de echipă fără înfrângere până atunci, dar a „furat-o”  cu un categoric 4 – 1! Şi dacă CS Mioveni s-a „scos” atunci cu Măciuca, aşa poate să facă şi F.C. Argeş!

Antrenorul Cristi Negru a renunţat la cinci jucători
La finalul turului de campionat din Liga a III-a, SCM Argeşul Piteşti s-a clasat pe un me­ritoriu loc patru. Antrenorul Cristi Negru a renunţat deja la cinci jucători pe care i-a folosit în acest tur de campionat. Este vorba de portarul Dănuţ Fundulea şi jucătorii de câmp Sorin Nicolescu, Robert Neagoe, juniorul Andrei Pătrănoiu şi  Mihai Vintilă. În locul lor vor fi aduşi în această  iarnă alţi jucători.  

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.