Tămâie, semafoare și acatiste! Ultimele speranțe ale FC Argeș în Liga I!

0

„Dacă vrem să ne calificăm la meciul cu Dinamo, trebuie să montăm un semafor la poarta echipei F.C. ARGEȘ” este una dintre glumele de weekend de pe grupul de facebook „Pitești, orașul meu” în condițiile în care diseară clubul din Trivale joacă ultimul meci decisiv pentru a rămâne în Liga I. Nu de alta, dar în tur, șase șuturi ale „câinilor” au ajuns în poarta „vulturilor”.

Tămâie, icoane și trei antrenori

Trei antrenori a avut clubul piteștean în acest sezon competițional. Unul care a adus echipa în play-off în anul precedent, unul care a distrus clubul, iar altul care a venit cu tămâia în vestiare. Andrei Prepeliță, contestat de mulți a avut cele mai mari reușite în prima parte a sezonului, dar a fost gonit de la club. Ulterior a venit Marius Croitoru care a preferat să își smulgă fesul din cap în timp ce alb-violeții pierdeau consecutiv prea multe meciuri. Astfel, probabil conducerea clubului a apelat la divinitate, iar „ăl de sus” l-a sugerat pe Bogdan Argeș Vintilă, un om mai credincios decât prevede legea.

Nu i-a fost ușor ultimului tehnician să repare greșelile precedenților, nu a putut să închege un lot plin de „mercenari” străini care au semnat doar pentru bani. Ruptura între străini și români e iremediabilă, iar, din această cauză, FC Argeș are cele mai mari șanse să joace la matineu.

„Mercenarii” trimiși în teren și jocul pe bani

Nici lotul de prim’ 11 nu a fost mereu unul prea inspirat. Garita a fost vârf de lance și a dat dovadă în prima parte a sezonului că ar putea fi speranța argeșenilor. Mai ales după debarcarea lui Ișfan la Craiova (prima perioadă, ce-i drept a copilului adus de la Mioveni și „momit” de alți jucători prin cluburile de manele din Pitești). De asemenea, Micle a fost pus în poartă și a reușit să piardă mingea printre degete ca și cum ar fi fost plătit de echipele adverse. În schimb, Straton pare să fie singurul care chiar pune suflet în echipă, fiind suprins după o înfrângere plângând în vestiar în timp ce un stranier a încercat să îl consoleze spunându-i „It’s just a game!” – „E doar un meci”. Tofan a încercat mereu să îi reunească pe străni și pe români. Dar cu cine? Cu un jucător care a demonstrat că nu are niciun repsect pentru club și pentru istoria FC Argeș care a aruncat tricoul și a călcat efectov pe imprimeul cu chipul lui Dobrin?

Vinovații cu vină cer să se facă contestații

Se caută vinovații. Acei „most wanted” pentru eșecurile din acest sezon. Unii spun că este conducerea, alții spun că este Viorel Tudose, iar alții îl arată cu degetul pe invitatul permanent de la Digisport. Adevărul, pare a fi, undeva la mijloc. Jucătorii au jucat pentru pasiunea banilor, conducerea clubului a luat decizii bazate pe comenzi, antrenorii obedienți nu au fost lăsați să își facă treaba cum trebuie, iar suporterii au preferat să stea pe Facebook și să comenteze. Mai mult, o decizie prin care prin care Dinamo are drept de joc în prima ligă, principala adversală pentru menținerea în Liga I a fost contestată după termenul limită, denotă ori o reacție întârziată, ori alte interse. Un joc de imagine? Cel mai probabil!

Remontada… cu cine?

Bogdan Argeș Vintilă a declarat la ultima conferință de presă că speră ca jucătorii să întoarcă scorul în favoarea FC Argeș la barajul cu Dinamo. După 6-1 pe Arena Națională, unde dinamoviștii și-au adjudecat victoria fără șanse de apel, tehnicianul „vulturilor” speră la o minune din partea lui Dumnezeu. Poate nu o să fie o minune, iar, conform unor zvonuri, disera s-ar putea ca piteștenii să aducă această minune prin căi nescrise și neînțelese decât de cotele la pariuri. FC Argeș are pe marile case de pariurui o cotă de unu și un pic, în timp ce dinamoviștii au aproape de patru.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata