Tânăr de 19 ani – accident grav în Găvana! A intrat în gardul unei case!

0

Un tânăr de 19 ani a provocat noaptea trecută un grav accident de circulație în cartierul Găvana după ce s-a urcat drogat la volan. Din primele informații, se pare că puștanul teribilist a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară de pe strada Schitului, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în gardul unei case. Din fericire, în urma evenimentului nimeni nu a fost rănit.

Oamenii legii l-au testat cu aparatul drugtest și rezultatul a fost pozitiv. Pentru inconștiența de care a dat dovadă, tânărul s-a ales cu dosar penal și cu permisul suspendat.

CITEȘTE ȘI: ȘI-A OMORÂT PRIETENUL DUPĂ UN CHEF! ACCIDENT ÎNFIORĂTOR ÎN ARGEȘ!

„În noaptea de 05 spre 06 ianuarie, în jurul orei 04.00, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în care un tânăr de 19 ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Schitului din Pitești, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil. În urma evenimentului, nu au rezultat victime.

Tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând că se afla sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata