Tânăr de 20 ani – transportat de urgență la spital! Impact violent cu un stâlp la Davidești!

0

Un tânăr de 20 ani a ajuns la spital după ce a provocat un accident rutier în această dimineață în localitatea Davidești. Din primele informații, se pare că acesta ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de beton aflat pe marginea drumului. În urma impactului, tânărul a suferit mai multe leziuni și a fost preluat de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale și a fost transportat la spital.

La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Mioveni intervin îl localitatea Davidești în cazul unui accident rutier. Un autoturism a lovit un stâlp de beton, iar o persoană are nevoie de primul ajutor calificat. Se asigură măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, precum și monitorizarea victimei. Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spital o persoană de sex masculin în vârstă de 20 de ani, care prezenta răni la cap” potrivit ISU Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata