Tații vor avea dreptul la mai mult concediu pentru creșterea copilului! Află de când!

0

Guvernul a anunțat recent că tații vor avea dreptul la un concediu paternal prelungit. Conform unui comunicat al Ministerului Muncii, tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal de 10 zile lucrătoare, față de 5 în prezent, indiferent dacă părinții copilului sunt căsătoriți sau nu, ori dacă copilul este adoptat.

CITEȘTE ȘI: MII DE MĂȘTI DONATE SPITALULUI DE PEDIATRIE! VIROZELE DEVIN ȘI MAI AGRESIVE!

Durata concediului paternal poate fi extinsă la 15 zile lucrătoare pentru fiecare copil nou-născut sau pentru fiecare naștere în cazul sarcinilor multiple, dacă tatăl urmează cursuri de puericultură, în care sunt prezentate noțiuni teoretice și practice de îngrijire a copilului mic.

De 15 zile lucrătoare de concediu paternal beneficiază și tații care sunt medici sau asistenți medicali, în cazul cărora nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului. Pentru acordarea acestui drept, tatăl trebuie să se adreseze angajatorului, în scris, în primele opt săptămâni de la naşterea copilului sau copiilor, în cazul sarcinilor multiple.

Indemnizație acordată tatălui

„Actul normativ mai prevede că în cazul decesului mamei, în timpul nașterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizație egală cu indemnizația de maternitate cuvenită mamei decedate, al cărei cuantum brut lunar este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar.

Indemnizația este acordată indiferent dacă tatăl îndeplinește sau nu stagiul de asigurare pentru acordarea unui drept de concediu medical și se suportă din fondul de salarii al angajatorului la care tatăl îşi desfăşoară activitatea.”, au precizat reprezentanții Ministerului Muncii.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata