Taxi spulberat de un șofer beat în centrul Piteștiului! Două persoane au ajuns la spital!

0

 Polițiștii piteșteni au fost sesizați,  în seara zilei de 31 octombrie, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un accident petrecut pe raza municipiului Pitești, în urma căruia două persoane ar fi suferit leziuni ușoare.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 66 de ani, din București, care conducea un autoturism pe strada Mircea Vodă, la intersecția cu strada Pătrașcu Vodă, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, posibil pe fondul nerespectării semnificației indicatorului ,,Cedează trecerea”, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe str. Pătrașcu Vodă de către un bărbat de 51 de ani, din Pitești (care efectua transport de persoane în regim taxi, având un pasager – femeie de 36 de ani, din Pitești).

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul de 66 de ani, din București, se afla sub influența alcoolului, iar ca urmare a faptului că valoarea rezultată în urma testării a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma testării conducătorului celuilalt autovehicul, a rezultat că acesta nu a consumat alcool. Bărbatul, precum și pasagera din aceeași mașină, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru investigații medicale. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, conform art. 196 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata