Tenorul român condamnat la moarte de comuniști. Celebru în lume, anonim în țara lui

Criticii îl comparau pe Vasile Moldoveanu cu Luciano Pavarotti, Placido Domingo sau Jose Carreras. Unii spuneau chiar că e mai bun decât aceștia. Tenorului Vasile Moldoveanu nu-i plac aceste comparații, le consideră chiar deranjante.

Pe tenorul Vasile Moldoveanu românii n-au apucat să-l cunoască, dar l-au adulat milioane de melomani din întreaga lume. Succesul lui în lume începe să se contureze în 1972, atunci când este invitat să cânte în Germania.

A fost observat de una dintre cele mai mari case de impresariat din lume. Nu s-a mai întors în țară, a rămas în Germania, apoi a ajuns în Statele Unite. Aici a cunoscut adevăratul succes. Este artistul român care a cântat pe scena celebrului teatru Metropolitan din New York în peste 100 de spectacole.

Însă în țară nu știa nimeni de succesul său și-l măcina și o veste năprascnică. „Mi-a trimis tata articolul din ziar că sunt condamnat la moartea pentru trădare! Ce-am făcut? Am cântat. M-a durut foarte mult”, a povestit tenorul la emisiunea În premieră, la Antena 3.

„Am fost spionat, au venit la New York”

Comuniștii l-au căutat și în Statele Unite. „Am fost spionat, au venit la New York cu aparate să mă înregistreze. Un domn foarte bine îmbrăcat a venit cu o valiză diplomat și a început să mă întrebe diverse chestii și din când în când mai aducea aminte de conducere și ce-am pățit. Întrebări bizare. La un moment dat văd că valiza e întredeschisă și văd cum merge ceva (n.r. benzile de înregistrare)”, a mai povestit tenorul Moldoveanu la Antena 3.

Nu s-a putut întoarce în țară nici după `90. Pedeapsa cu moartea îi fusese transformată în șase ani de închisoare, iar această nedreptate a fost reparată în totalitate după mai mulți ani.

Tenorul a revenit în România după 38 de ani, în 2010. A fost la CNSAS să-și studieze dosarul de Securitate și a citit note informative despre el în peste 500 de pagini. Așa a aflat că a fost turnat la Securitate de oameni pe care îi considera prieteni. Celor care încă mai trăiesc nu le-a reproșat niciodată asta și nici nu vrea să le spună numele.
 
Acum trăiește la Monaco și se gândește să se întoarcă în România, să-i instruiască pe tinerii tenori. Prima instituție culturală din țară care l-a invitat să le împărtășească artiștilor din experiența sa este Opera Națională Iași. Timp de două săptămâni, până la sfârșitul acestei luni, artiștii Operei Iași vor fi instruiți tehnic vocal de tenorul Vasile Moldoveanu.

Cariera artistică

Vasile Moldoveanu a debutat la Opera Națională din București în anul 1966, în rolul Rinuccio din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Pe parcursul primului an al carierei sale a cântat în România, dar nu peste mult timp a primit angajamente ca invitat al operelor din Belgia, Helsinki (Finlanda), La Monnaie în Bruxelles, Liceu din Barcelona, precum și apariții la festivalurile din Atena, Amsterdam, Dresda, Koln și Frankfurt.

În 1972 a apărut pentru prima dată la Opera de Stat din Stuttgart în rolul Edgardo din Lucia di Lammermoor, din 1976 la Opera de Stat din Munchen (Rodolfo și Ducele de Mantua) și la Opera de Stat din Viena (Alfredo). În 1977 a avut contracte la operele din Berlin și Chicago, iar în 1978 la Opera de stat din Hamburg în rolul Don Carlo.

Debutul său la Met a avut loc în 1979 cu Pinkerton în Madama Butterfly. La New York Metropolitan Opera a cântat în 105 spectacole, fiind aclamat în Don Carlo (1980), Il Tabarro (1981) și Simon Boccanegra (1984). Pe lângă aceste roluri a cântat Enrico din I Vespri Siciliani, Turiddu în Cavalleria rusticana și Des Grieux în Manon Lescaut de Giacomo Puccini. În anul 1979 a apărut pentru prima oară la Covent Garden din Londra, unde a cântat Don Carlo.

În anii ’80 și ’90 Vasile Moldoveanu a avut o activitate artistică foarte amplă și intensă în multe orașe din Germania, cântând cu regularitate la Stuttgart. A putut fi ascultat la Zurich în 1980 în Attila, la Monte Carlo, unde locuia în acea vreme, în Lucia di Lammermoor (1982), la Teatro Regio di Parma în Don Carlo și la Caracalla în Roma în Turandot (1986). În 1988 a cântat rolul lui Ramirez din La Fanciulla del West la Opera din Nisa, Cavaradossi la Marsilia în 1990 și Pinkerton la Roma.

Vasile Moldoveanu a cântat pe cele mai celebre scene din lume şi a participat la nenumărate festivaluri de operă, dar şi la grandiosul spectacol din Central Park, New York în faţa unei audienţe de peste 10.000 de persoane. A fost invitat la Gale, în prezenţa mai-marilor lumii. A cântat la Opera din Monte Carlo, în spectacole patronate de Prinţul din Monaco, de Grace de Monaco, apoi de Prinţul Albert de Monaco.

Anul trecut tenorul a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Comandor în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării pe plan internațional.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.