Tensiunile geopolitice au readus euro. Află la cât!

Riscul apariției unui conflict armat, chiar nuclear, în Peninsula Coreeană, după schimbul dur de replici între Washington și Pyongyang, a dominat cea mai mare parte a perioadei analizate și a produs o creștere a aversiunii de risc în rândul investitorilor.

În acest context, s-au majorat plasamentele în active considerate drept „refugiu”, precum francul elvețian, yenul japonez, dolarul american sau aurul.

Finalul intervalului a adus o ușoară liniștire a spiritelor, iar monedele de la marginea zonei euro au putut să recupereze o parte din pierderile suferite.
Cursul euro a crescut de la 4,5635 la 4,5780 lei, cea mai ridicată medie începând cu 7 iulie, însă la finalul intervalului cursul a scăzut la 4,5710 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,57 și 4,573 lei.
În opinia lui Mugur Isărescu, de la începutul anului, mişcarea cursului euro/leu a fost decorelată de evoluţiile din regiune, pe fondul tensiunilor politice şi sociale din acest an, ceea ce nu a lăsat loc de apreciere pentru leu, așa cum a atenționat de mai multe ori de la începutul anului.

Pe termen lung vor apare presiuni asupra cursului și politicii monetare a BNR, provocate de creșterea inflaţiei. Conform ultimei prognoze a BNR prezentate de Mugur Isărescu, aceasta se va situa la finalul anului la 1,9%, pentru ca la finalul anului viitor să sară la 3,2%. Estimarea pentru 2019 plasează creșterea prețurilor la 3,5%.
La creșterea inflației va contribui și recenta propunere de majorare cu peste 40 de bani a accizelor la produsele petroliere, care vor declanșa un efect de cascadă în întreaga economie.

În perioada analizată, dolarul a recuperat o parte din pierderile precedente, care l-au adus la minimul ultimelor 31 de luni, de 3,8417.

El a urcat până la 3,9057 lei, dar la finalul intervalului media fiind stabilită la 3,8741 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 3,861 și 3,877 lei.
De la aproape 1,155 franci/euro, în 4 august, moneda elvețiană fluctua la finalul perioadei pe piețele internaționale între 1,137 și 1,144. În consecință, cursul a crescut de la 3,9722 la 4,0508 lei, dar la sfârșitul perioadei el a fost stabilit la 4,0053 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat în jurul pragului de 1,18 dolari, la finalul perioadei tranzacțiile realizându-se între 1,1788 și 1,1839 dolari.

În opinia analiștilor, creșterea modestă în iulie a prețurilor de consum din SUA, cu doar 0,1%, are ca efect reducerea șanselor ca Rezerva Federală americană să decidă, până la sfârșitul anului, o a treia majorare a dobânzii sale cheie.
Analiza cuprinde perioada 8 – 15 august​

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.