Titel Răduţă: „Era important să începem cu dreptul“

Echipa de handbal masculin a Piteştiului a păşit cu dreptul în noul sezon, învingând fără probleme la SCM U Craiova, scor 33-22. În urma rezultatului înregistrat sâmbătă, în Sala Sporturilor Trivale, piteştenii s-au poziţionat pe locul doi în clasament, după HC Făgăraş, care deţine prima poziţie. În runda următoare, HC Argeş va evolua, în deplasare, la Satu Mare, acolo unde antrenorul Titel Răduţă ţinteşte o nouă victorie.
„Am început bine, am făcut şi lucruri bune şi greşeli.Una peste alta, este o victorie. Noi suntem într-o formulă pe care nu prea am pregătit-o, prin faptul ca avem accidentări şi doi jucători, mă refer la ucrainieni, ce nu au drept de joc deocamdată. Sperăm să se rezolve mai repede această situaţie şi să îi putem folosi la următorul meci. Fiind primul meci, era important pentru echipă să pornească cu dreptul şi, mai ales, nu am desconsiderat adversarul, aşa cum se mai întâmplă la startul sezonului. Ne dorim un parcurs constant, trebuie să ne impunem şi la Satu Mare”, spune Titel Răduţă, după victoria contra oltenilor.
În celelalte meciuri ale primei runde s-au consemnat următoarele rezultate:
Extrem Baia Mare – HCM Baia Mare 23 – 31
HC Arad – CSM Oradea 22 – 28
Unirea Sânnicolau Mare – CSM Satu Mare 28 – 28
HCM Făgăraş – CSM Bistriţa 34 – 20
Naţional Sighişoara a stat
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.