Tot mai mulți pacienți netestați și cu forme severe de Covid ajung la ATI direct de acasă

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București trage un semnal de alarmă, sfâtuind românii să nu mai stea acasă atât de mult timp dacă au simptome vizibile de boală. Aceasta susține că, în ultimul timp, tot mai mulți pacienți netestați și cu forme severe de Covid ajung la ATI direct de acasă.

„Este o situație care a început să fie prezentă în ultimele zile sau pe care eu am constatat-o la Institutul Marius Nasta ca fiind prezentă sau din ce în ce mai frecventă. Pacienți cu forme severe de afectare care ajung în Institut cu saturații de 50-60%, veniți direct de la domiciliu, netestați și care nu se reușește compensarea stării lor de insuficiență respiratorie și necesită internarea în terapie intensivă. Nu înțeleg de ce aceste persoane așteaptă să se vindece la domiciliu atunci când văd că starea lor de sănătate nu e bună și nu apelează la medicul de familie sau la serviciul 112, decât într-un moment în care riscul pentru viața lor este major”, a spus Beatrice Mahler.

Managerul a adăugat că sunt probleme cu locurile în spitale, dar întotdeauna se găsește o soluție pentru pacienți.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.