Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare! Ce trebuie să faci în fiecare zi ca să îți meargă bine tot anul!

Postul Paștelui se încheie cu Saptamana Mare, a patimilor lui Hristos. Tradițiile populare spun că, în Saptamana Mare, se face curatenie generala în gospodarii. Curțile sunt maturate, surile sunt curatate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curatate de namol si adancite. Casele trebuie sa straluceasca de curatenie pentru ca ele „te blestema daca Pastile le prind necuratate”.

  • Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi barbatii trebaluiesc pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti.
  • În Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte satenilor aflati la biserica, in cimitir sau pe la casele lor.Pana la Joia Mare, femeile se straduiau sa termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o infatisare fioroasa ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de maritat.
  •  Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor.Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca.
  • Joia Mare este ziua in care, de regula, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nuca si babele coapte in forme speciale de ceramica.
  • Pasca cea mai importanta coptura rituala a Pastelui, se face din faina de grau de cea mai buna calitate, cernuta prin sita deasa, si are, cel mai adesea, forma rotunda. Aluatul dospit se pune in tavi speciale pentru pasca, dupa care, de jur imprejur, se aseaza aluatul impletit din doua sau trei sucituri si se lasa totul la crescut.
  • În mijlocul tavii se aseaza, apoi, branza de vaca, pregatita cu zahar, oua, mirodenii si stafide. Peste branza se face o cruce, din acelasi aluat impletit, impodobita cu ornamente in forma de floare.
  • Se unge totul cu ou si se coace in cuptorul incalzit. Alta data, cojile oualor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strangeau cu multa grija intr-un vas special si se aruncau in Sambata Pastelui pe o apa curgatoare crezandu-se ca, astfel, gainile si puii aveau sa fie paziti de uliu peste vara. Se mai credea ca, in felul acesta, se dadea de stire Blajinilor – popor mitic care traia sub pamant – ca se apropie cea mai mare sarbatoare a crestinilor.
  • Ultima vineri din Postul Mare este numita in Bucovina Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua in care Iisus a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului stramosesc. Din aceasta cauza Vinerea Mare este zi de post negru.
  • În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat iar coptura nu este mancata nici macar de pesti.
  • În Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice.
  • Sâmbăta Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sa le imbrace in zilele de Pasti.
  • De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc mancari traditionale: drobul, numit in Bucovina cighir, friptura si borsul de miel.
  • Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: „Craciunul este satul iar Pastele este fudul”. Principala grija a oamenilor, inaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.
  • Sâmbăta seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire.In el asterne un stergar curat si aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac,oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, un fir-doua de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.