Tragedie! A murit pe loc! Accident îngrozitor într-o gospodărie din Argeș!

Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui cumplit accident de muncă petrecut în această seară într-o gospodărie din Argeș. Din primele informații, acesta toaleta copacii din curte, iar la un moment dat o creangă s-a aschiat și a căzut direct în capul gospodarului. Din nefericire, aceasta a fost ucis pe loc, medicii ajunși la fața locului nemaiputând face nimic altceva decât să declare decesul. De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în urma cercetărilor se vor stabili cauzele exacte ale tragediei.
„În după-amiaza zilei de astăzi, 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat care efectua lucrări de toaletare a vegetației în gradina unei gospodării din Lerești, a fost lovit în mod accidental de o ramură care s-a rupt de la copacul pe care îl toaleta. Din păcate, echipajele medicale au constatat decesul persoanei în cauză, bărbat de 47 de ani, din Valea Mare Pravăț.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale” transmite IPJ Argeș.