Tragedie! Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Mihăești! Moarte suspectă!

Tragedie în localitatea argeșeană Mihăești după ce un bărbat a fost găsit fără suflare într-o pădure. Din primele informații, se pare că un trecător ar fi alertat autoritățiel după ce a văzut trupul inert și a spus că bărbatul a fost strivit de o creangă. Pompierii, îmrepună cu un echipaj al Servicului Județean de Ambulanță Argeș s-au deplasat la fața locului, dar, din nefericire, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: COPILĂ DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ! SUNAȚI URGENT LA 112 DACĂ O VEDEȚI!
Motivele decesului sunt momentan necunoscute, iar cercetările au fost preluate de către oamenii legii care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. De asemenea, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală Argeș și l-a transportat la morgă pentru necropsie.
„Echipajele au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani care a fost găsit decedat. Nu se afla sub creangă, iar circumstanțele vor fi stabilite de către organele abilitate. Pentru a ajunge la locul solicitării, echipajele de intervenție s-au deplasat pe jos aproximativ un km” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok