Uimitor! Taximetrist prins beat criță în Pitești!

În cadrul acțiunii desfășurate în dimineața zilei de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești și cei ai Serviciului Rutier Argeș au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Pitești, în contextul acțiunii TISPOL Truck&Bus, totodată având ca scop și depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma celor constatate doar în punctul în care s-a acționat, pe parcursul a trei ore, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 4.000 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind reținute două permise de conducere (o contravenție pentru consum alcool și un dosar penal pentru consum alcool), și retras un certificat de înmatriculare (valabilitatea ITP expirată).
Valorile rezultate în urma testării cu aparatul etilotest au fost de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (fapta constituind contravenție), iar în cazul unui bărbat de 53 de ani, din Pitești, care se deplasa cu un autoturism taxi, valoarea a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.