Umilinţă, ruşine, şi de sărbători…

CS Argeş  – CS Alba Blaj 0 – 3 (14 – 25: 9 – 25: 9 – 25)
Ca în toate meciurile din acest campionat, volebalistele argeşene s-au făcut de râs şi au câştigat în tot meciul care n-a durat mai mult de o oră, doar 32 de puncte!!! Ruşinos… Or fi ele tinere şi fără experienţă, dar nimeni şi nimic nu le scuteşte să arate că îşi doresc ceva şi VOR să joace volei… Sâmbătă a fost o jucătoare, care, practic a stat pe teren! La finalul meciului nici măcar transpirată nu era! Incredibil… Este vorba dee jucătoarea cu numărul 2, căreia nici să-i pomenim numele, nu merită. Pentru felul în care joacă, unele fete de la echipa argeşeană pot fi acuzate de port ilegal de echipament sportiv…  În rest, ca manechine, ele nu arată rău deloc!
Cu „Jiidvei“ pe piept, şi cu FND pe fese!
De-a dreptul admirabilă galeria din Mioveni. Le-a tot încurajat pe volebaliste, şi când au văzut că n-au pe cine, au dat-o pe… colinde!! Cu colindul ar trebui să meargă şi fetele din echipa antrenorului  Constantin, şi el într-o situaţie ingrată ca şi echipa cu astfel de jucătoare. Alba Blaj este nou promovată, revelaţie a campionatului, care ocupă locul patru. Voleibalistele de la Blaj au jucat cu vinul „Jidvei” pe piept şi cu FND pe… fese. Nimeni nu a ştiut ce înseamnă FND-ul de pe fundul jucătoarelor. În concordanţă cu jocul penibil al echipei argeşene a fost şi arbitrul, care a gafat nepermis aşezarea jucătoarelor pe foaia de arbitraj. ..

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.