Unde va fi construit noul spital municipal din Pitești? Anunț de ultimă oră!

0

Administrația locală a stabilit locul unde va fi construit noul spital municipal, a anunțat viceprimarul Gelu Tofan. Săptămâna trecută a reprezentanții Primăriei Pitești au avut o întâlnire cu proiectanții și arhitecții care se ocupă de studiul de oportunitate, iar în urma discuțiilor a fost identificat un teren de pe starda Depozitelor, în apropierea Parcului „Lunca Argeșului”.

„Ordinul de începere al acestui studiu l-am semnat pe 14 octombrie, iar termenul este de 14 ianuarie 2023. Terenul este în zona Depozitelor, are un mare avantaj legat de locația respectivă, cu ieșire la autostradă. Terenul este generos și se pot face extinderi ulterior. Am cerut ca această zonă să fie trecutp în noul PUG ca servicii medicale. Avem oportunitatea să construim acest spital municipal, dar și o parcare generoasă de care pot beneficia angajații spitalului, dar și cetățenii care vor să își lase mașina.

Obiectivul general al investiției este constuirea unui spital cu maxim 280 paturi. Va avea patru etaje. Din structura lui enumăr: neurologie, cardiologie, gastroentrologie, îngrijri paliative, diabet, tomograf etc. Ca sursă de finanțare ulterioară sunt fonduri de la nivel național, local, fonduri europene” a declarat vicele Tofan.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata