Uniunea Europeană – anunț șocant despre mașinile pe motorină și pe benzină! Află detalii!

0

Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice – Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european, potrivit Agerpres.

 

Conform mai multor surse citate joi de AFP, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035. Aceste cifre, aflate încă în discuţie, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Dacă Bruxellesul instituie măsuri de sprijin mai ales pentru dezvoltarea bornelor de reîncărcare, ”suntem deschişi unor reduceri suplimentare de CO2 în 2030”, a declarat recent Oliver Zipse, preşedintele Asociaţiei europene a constructorilor auto (ACEA). Acest lobby, care mult timp s-a luptat pentru a încetini această tranziţie, este însă profund divizat. Majoritatea membrilor săi cred că o electrificare prea rapidă va creşte preţul autoturismelor, va distruge locuri de muncă şi va favoriza concurenţa chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul ”Dieselgate” din 2015 ce a dezvăluit că producătorul european a falsificat emisiile motoarelor diesel. Volkswagen a anunţat în luna iunie că între anii 2033 şi 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.

”Este un mare conflict în interiorul ACEA. Din cauza Dieselgate, Volkswagen s-a îndreptat spre electric pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Grupul a acceptat investiţii enorme şi acum are produsele ce respectă viitoarea legislaţie.”, explică analistul german Matthias Schmidt. Prin urmare, grupul ”Volkswagen este perfect poziţionat pentru a câştiga cotă de piaţă şi a-şi trimite în zid unii concurenţi”, adaugă acesta.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata