Veste bună pentru toți șoferii! Decizia CCR a uimit pe toată lumea!

0

O nouă veste bună pentru șoferi! Proiectul care le va permite să conducă și motociclete a trecut de Curtea Constituțională. CCR (Curtea Constituțională a României) a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis, iar noua lege permite șoferilor cu permis categoria B să conducă și motociclete de 125 cmc.  Decizia finală s-a luat astăzi, 20 martie.

CITEȘTE ȘI: ACUM! PATRONUL UNEI FIRME DE CONSTRUCȚII DIN ARGEȘ ÎN COMĂ! SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE!

Judecătorii constituționali au respins sesizarea referitoare la Ordonanța de Urgență care permite posesorilor de permis de conducere categoria B să opereze și anumite tipuri de motociclete. Ei au concluzionat că ordonanța este în conformitate cu legislația în vigoare.

Președintele Klaus Iohannis a contestat această lege la Curtea Constituțională pe data de 3 ianuarie 2024. Inițial, sesizarea fusese amânată în luna februarie, ulterior fiind programată pentru data de 13 martie, ca în final să fie amânată pentru 20 martie. Acesta a atacat actul normativ votat în Parlament pe motivul presupusei sale ambiguități.

Motocicletele pentru care este valabilă categoria B

Deținătorii permisului de conducere categoria B vor fi autorizați să opereze anumite tipuri de motociclete cu transmisie automată, având o cilindree maximă de 125 cmc, o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, încadrându-se astfel în categoria A1. În plus, sunt stabilite anumite condiții pentru cei care doresc să conducă motociclete de tipul celor menționate anterior.

Pentru a conduce astfel de motociclete, șoferii trebuie să îndeplinească două cerințe: să aibă cel puțin 2 ani de experiență în conducerea autovehiculelor și să prezinte o adeverință care să ateste absolvirea unui curs practic de pregătire cu o durată de cel puțin 10 ore.

Iohannis a contestat la CCR

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților încă din anul precedent. Ea a fost contestată de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituțională.

Șeful statului a solicitat reexaminarea acesteia de către Parlament din următoarele motive:

  • plasarea greșită a intervenției legislative
  • neclaritatea legii în ceea ce privește modalitatea de a dovedi absolvirea celor 10 ore de pregătire practică.

Mai precis, erau semne de întrebare cu privire la necesitatea prezentării fizice a acestei dovezi în cazul unui control al conducătorului de vehicul, alături de permisul de conducere.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a subliniat lipsa de claritate în intenția legiuitorului de a conferi dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce exclusiv motociclete cu transmisie automată din categoria A1.

La finele lunii decembrie, după reexaminare, Parlamentul a trimis legea pentru completarea OUG 195/2002 spre promulgare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata