Vești bune! Unul dintre cei mai apreciați jucători FC Argeș a revenit pe teren!

0

După o vacanță de două săptămâni, FC Argeș a început joi seară pregătirea pentru partea secundă a sezonului. Primul antrenament al alb-violeților a avut loc la baza sportivă Viitorul Argeș de la Albota și a fost unul de reacomodare la efort.

Antrenorul Marius Croitoru a avut la dispoziție 28 de jucători, singurele noutăți fiind fundașul central croat Mario Zebic(ex. Korona Kielce) și mijlocașul Andrei Tîrcovanu(ex.FC Botoșani). Tehnicianul piteștean l-a avut la dispoziție și pe fundașul Grigore Turda, fotbalist revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren patru luni. La prima ședință de pregătire au fost chemați și câțiva juniori din propria pepinieră. Este vorba de portarul Adrian Briciu, fundașul Radu Ciuciulete, mijlocașul Andrei Stoica și atacantul Adelin Mircea.

CITEȘTE ȘI: FC ARGEȘ – VIITOR SUMBRU! STANCIU: „AVEM SPONSORI CARE NE-AU ANUNȚAT CĂ NU MAI POT FACE FAȚĂ!”

De la reunire a lipsit motivat mijlocașul Răzvan Covaci, acesta acuzând o răceală puternică, precum și Ramon Gașpar, jucător care urmează să fie împrumutat. Croitoru a precizat că în următoarea perioadă se va despărți de mai mulți jucători care nu mai intră în vederile sale, urmând ca lotul să fie completat cu fotbaliști cu care clubul este în negocieri avansate. Pentru piteșteni va urma o perioadă de zece zile cu câte două antrenamente. Primul meci oficial al echipei noastre este programat luni, 23 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu Chindia Târgoviște.

Lotul prezent la reunire:

Portari: Alexandru Greab, Cătălin Straton, George Micle, Adrian Briciu

Jucători de câmp: Grigore Turda, Marius Constantin, Fabio Vianna, Andrei Tofan, Mario Zebic, Alin Dobrosavlevici, Mike Cestor, Antonio Jakolis, Radu Ciuciulete, Andrei Tîrcovanu, Yanis Pîrvu, David Croitoru, Ionuț Șerban, Dorian Bertrand, Martin Raynov, David Meza Colli, Geani Crețu, Bryan Alceus, Andreias Calcan, Julio Donisa, Adelin Mircea, Alexandru Florescu, Enzo Celestine, Arnold Garita

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata