VIDEO. Pădurari bătuți, amenințați cu drujba și cu toporul într-o pădure din Rucăr!

Cinci pădurari au fost bătuți, amenințați cu drujba și cu toporul de patru hoți de lemne care au fost prinși în flagrant în timp ce cărau cu două căruțe materialul lemnos furat dintr-o pădure din Rucăr. Din primele informații, se pare că lucrătorii silvici au auzit o „activitate suspectă” în pădure, iar când au ajuns la fața locului unul dintre hoți a venit alergând spre ei cu o drujbă pe care o ambala. Ulterior, ceilalți doi bărbați și un copil de etnie au încercat să îi lovească în cap pe pădurari cu toporul.
În filmările apărute în mediul online se poate observa cum lucrătorii silvici încercau, printre înjurăturile primite, să liniștească spiritele și să le spună agresorilor să se calmeze pentru a nu ajunge la închisoare.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. PRIMAR CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE – LA MÂNA JUDECĂTORILOR EUROPENI!
Într-un final, lucrătorii silvici au reușit să sune la 112, iar la fața locului s-au deplasat oamenii legii pentru aplanarea conflictului. Momentan nu se știe dacă agresorii au fost reținuți.
„La data de 17 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, între cinci lucrători silvici și mai multe persoane a izbucnit un conflict.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, iar din verificările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în punctul Plăișor din localitatea Dragoslavele, cinci lucrători silvici au depistat patru adulți și un minor, care transportau material lemnos, cu două atelaje hipo, fără documente legale.
Persoanele în cauză au devenit agresive și i-au amenințat pe lucrătorii silvici cu drujba și un obiect tăietor. Polițiștii au identificat persoanele implicate și au întocmit documentele necesare, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, conform competențelor. De asemenea, a fost confiscată și cantitatea de 1,5 mc de material lemnos, a cărei proveniență nu a putut fi dovedită” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului