Zeci de copile păcălite și obligate să se prostitueze în spatele unui ONG! Mărturii cutremurătoare!

0

Zeci de copile au fost exploatate sexual și înșelate că vor avea o carieră de succes în modeling. Morel Bolea, liderul unei agenţii de modele din Iaşi acuzat de trafic de minori, şi-a ascuns ani de zile plăcerile bolnave în spatele unui ONG abonat la bani publici. Copilele erau păcălite că vor deveni modele în străinătate unde, de fapt, erau obligate să practice prostituția. Ororile prin care au trecut au ieșit la iveală, după ce mai multe fete au decis să vorbească.

„Aveam 15 ani când am intrat în miezul castei Morelli şi am ieşit la 16 ani. 2006-2007. A fost de ajuns să mă distrugă complet. Am fost racolată pe vremea când eram în liceu, cu promisiunea că voi ajunge un model de succes.”, povestește una dintre tinere.

„Făcusem şedinţa foto şi a început să mă pipăie, pe şold, că sunt frumoasă, vai, ce corp frumos ai, că ai un super potenţial, că poţi fi una dintre cele mai bune.”, a povestit o altă victimă.

Ceea ce părea un ONG care sprijinea tinerii era, de fapt, locul în care copilele deveneau simple obiecte sexuale, iar orgiile erau la ordinea zilei.

„Nu am ştiut ce face acest ONG. Nu văd nicio legătură între ancheta care se desfăşoară în acest moment şi proiectele care au fost finanţate nu doar de către primărie, ci şi de alte instituţii publice sau parteneriate.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei din Iaşi, Sebastian Buraga.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac, a transmis că până în prezent au fost identificate cinci persoane vătămate. Morel Bolea, deși se află în arest pentru 30 de zile, neagă acuzaţiile.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata