Zeci de locatari și copii evacuați! Pericol de incendiu în Războieni!    

0

Zeci de copii și locatari ai blocului G1 din cartierul piteștean Războieni au fost evacuați, iar o persoană a fost găsită semiconștientă, în urmă cu puțin timp din cauza unor scăpari de gaze. Din primele informații, se pare că autoritățile au fost alertate în urmă cu puțin timp că un miros pătrunzător a cuprins blocul de locuințe sociale, iar la fața locului s-au deplasat pompierii care au evacuat 30 de persoane și 20 de copii.

De asemenea, în urma cercetărilor la fața locului, salvatorii au găsit într-o locuință un bărbat în stare semiconștientă. Din câte se pare, aceasta ar fi lăsat o oală nesupravegheată pe aragaz, acesta fiind și motivul pentru care s-a intervenit de urgență. În acest moment, militarii sunt la fața locului pentru cercetări.

„Sesizare miros de gaze într-un bloc din cartierul Războieni din municipiul Pitești (bl. G1) Au fost evacuați aproximativ 30 adulți și aproximativ 20 minori. Pompierii au pătruns într-un apartament și în interior au găsit o persoană de sex masculin semiconștientă. Pompierii intervin cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială de cercetare chimică biologică, radiologică și nucleară. Salvatorii au pătruns pe fereastră și în interiorul locuinței erau fum și miros de gaze, posibil de la o oală uitată pe aparatul de gătit.” transmite ISU Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata