Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

FC Argeș va continua să primească aceeași aceeași sumă drept finanțare din partea administrației locale chiar dacă a retrogradat în liga secundă, potrivit unor surse care ne-au dezvăluit că, recent, a avut loc o ședință pe această temă.
Conducerea clubului a prezentat planul pentru sezonul 2023-2024. Dar, ca și anul trecut, nu sunt stipulate nici în acest an sportiv niciun fel de obiective.Planul prezentat de șefii de la FC Argeș nu cuprinde nici promovarea în primul eșantion fotbalistic nici măcar menținerea în Liga a II-a. Ci doar să participe. Ca și anul trecut.
CITEȘTE ȘI: FC ARGEȘ SE DEZINTEGREAZĂ! CLUBUL RISCĂ SĂ NU ADUNE 11 JUCĂTORI LA REUNIUNEA LOTULUI!
Clubul din Trivale a primit peste un milion de euro în sezonul competițional care s-a încheiat recent, iar aproximativ aceeași sumă ar urma să intre în conturile echipei și anul acesta, cu toate că nu există obiective clare de promovare sau de performanță.
În urma negocierilor, doar un singur membru al comisiei de acordare a finanșărilor pentru activități sportive (din care fac parte consilieri locali și angajați ai administrației) a votat împotriva alocării sumei cerute. Restul – au ridicat mâna fără a cere explicații.
Înainte de terminarea sezonului, chiar înainte de barajul cu Dinamo, au existat discuții aprinse despre faptul că FC Argeș primește o sumă consistentă de bani, dar nu are niciun obiectiv de performanță. Mai multe detalii aici: UIMITOR! FC ARGEȘ NU A AVUT CA OBIECTIV SĂ RĂMÂNĂ ÎN LIGA I! CINE A DEZVĂLUIT?
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
