Ministrul Educației, anunţul momentului despre sfârşitul anului şcolar! Cum vor fi încheiate mediile elevilor?

Ministrul Educației, anunţul momentului despre sfârşitul anului şcolar! Cum vor fi încheiate mediile elevilor? Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, în urmă cu puțin timp, că a fost modificat regulamentul de organizare astfel încât atunci când profesorii se vor întoarce la ore să poată încheia situația școlară cu mai puține note. De asemenea, ministrul a precizat că au fost continuate discuțiile pe contractul colectiv de muncă și există o serie de măsuri menite să sprijine pe viitor întreg personalul din învățământ.
CITEȘTE ȘI: ȘOCANT! COPIL DE TREI ANI ATACAT PE STRADĂ DE UN CÂINE DE LUPTĂ! TRANSPORTAT DE URGENȚĂ LA SPITAL!
„Noi încă de la începutul săptămânii am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean, care la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor pentru a organiza un program de recuperare în a șa fel încât cadrele didactice și personalul care revine în unitățile de învățământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat pentru că au fost în mișcarea aceasta de protest. Există toate premisele și toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului școlar și noi avem toată disponibilitatea pentru a găsi cele mai bune soluții.
Am ușurat acest proces de închidere a situațiilor școlare și anume am modificat regulamentul de organizare internă și de funcționare în sistemul de învățământ în așa fel încât să se poată închide situația școlară de către cadrele didactice cu mai puține note. Deci să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situațiilor școlare în interesul elevilor.”, a anunțat, în urmă cu puțin timp, Ligia Deca.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului