Profesorii își pot pierde locul de muncă dacă nu respectă aceste reguli! Anunțul ministrului Educației!

0

Profesorii agresivi şi cei care fac meditaţii cu elevii de la clasă își pot pierde locul de muncă! Potrivit proiectului legilor Educaţiei, vor exista sancțiuni foarte aspre pentru cadrele didactice care abuzează elevii fizic sau emotional. Concret, Ministerul Educației dorește ca profesorii care se află în astfel de situații, lovesc sau agresează copiii, să fie excluşi din învăţământ pentru 10 ani.

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT! PRIMAR REȚINUT DUPĂ CE A FURAT CURENT TIMP DE ȘASE ANI!

De asemenea, ministrul Educației dorește interzice dascălilor să facă meditaţii cu elevii de la clasă. Sancţiunile pornesc de la avertisment şi merg până la desfacerea contractului de muncă.

O altă modificare vizează cercetările disciplinare. Ligia Deca vrea ca dascălii care fac obiectul unor verificări să nu mai predea pe durata anchetei interne. În plus, abaterile ar trebui constatate de specialişti psihopedagogi.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata