VIDEO. Școala GROAZEI din Costești. Copil umilit și bătut în repetate rânduri de mai multe eleve!

0

Un copil de la Școala Nr. 1 din Costești este teororizat de mai mult timp de un grup de eleve care îl lovesc și îl umilesc de fiecare dată când au ocazia. După primele imagini apărute în cursul zilei de ieri pe rețelele de socializare în care micuțul este ținut de mâini, umilit și bătut cu pumni și picioare de cele patru colege, un alte două episoade au fost făcute publice în care băiețelul este pus să stea în genunchi în toaleta școlii sau este agresat în fața unității de învățământ și este umilit în aceeași manieră de către agresoare.

CITEȘTE ȘI: VIDEO ȘOCANT! PROFESOARĂ BATJOCORITĂ DE ELEVI DE 13 ANI! „DĂ-I IEPUREŞTE, MĂ! UITE-O CÂT E DE PROASTĂ!

Din câte se pare, elevul trece prin această dramă de mai mult timp, iar de abia după publicarea filmărilor făcute de alți elevi ai școlii pe rețelele de socializare s-au luat, timid, primele măsuri. Potrivit surselor noastre, conducerea școlii a demarat o anchetă internă, iar inspectoratul Școlar Județean a demarat o cercetare disciplinară pentru a afla cum a fost posibil ca un copil să treacă prin omente de groază sub așa zisa supraveghere a cadrelor didactice.

De asemenea, oamenii legii au mers în cursul zilei de ieri la școala cu pricina și au identificat șase eleve care au luat parte la aceste agresiuni. Momentan, însă, se fac cercetări, iar dat fiind faptul că agresoarele sunt minore, cu vârsta sub 14 ani, pasibili de sancțiuni sunt doar părinții acestora.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata